 Prin
civilizatia Ainu se definesc locuitorii nativi ai partii
de nord a Japoniei, diferita de civilizatia nipona, dar
fiind aproape complect asimilati de catre cei din urma, de-a
lungul timpului. Despre originea acestui popor nu se cunosc
prea multe, cu toate ca exista numeroase teorii pe aceasta
tema. Cea mai plauzibila din punctul meu de vedere este ca
radacinile civilizatiei ainu se regasesc in rasa mongoloida.
Se spune astfel ca inainte de perioada Jomon,
mongoloizii sudici au inceput sa se raspandeasca spre nord-est,
colonizand Japonia, inclusiv Okinawa. Ulterior, in perioadele
Yayoi si Kofun,
rasa mongoloida nordica a inceput o migratie puternica inspre
Japonia, grabind astfel dezvoltarea nativilor. Se spune ca
cei care au asimilat aceasta rasa si au evoluat rapid datorita
acestor influente este civilizatia pe care acum o numim nipona,
iar cei din Hokkaido, Tohoku, Ryukyu
si Okinawa, neafectati de acest proces, poarta denumirea
de civilizatia ainu.
La origine, cuvantul ainu
inseamna om. Civilizatia ainu, a carei ramasite se regasesc
si astazi, priveau lucrurile care le erau de folos sau cele
dincolo de controlul lor ca fiind zei (kamuy). Pentru
exemplificare, voi enumera cativa dintre acesti zei: zeii-natura
(focul, apa, vantul, fulgerul etc.); zeii-animale (ursul,
vulpea, bufnita etc.); zeii-plante (arborii, iarba, ciupercile
etc.); zeii-obiecte (barci, vase de lut etc.); zeii care protejeaza
casa, zeii muntilor si zeii lacurilor etc. Cuvantul ainu,
trebuie astfel inteles incat sa fie opusul cuvantului kamuy
(zeii).
In acest articol voi incerca,
pe langa scurta introducere de mai sus, sa analizez doua aspecte
ale acestei civilizatii, si anume istoria sa, respectiv cultura.
Istoria
civilizatiei Ainu
Incepand
cu 300ien Japonia a intrat in perioada Yayoi.
Intre aceasta perioada si perioada Muromachi,
Hokkaido (insula de nord a Japoniei) a avut parte de perioade
istorice apropiate de cele regasite pe continent: Zoku-Jomon,
Satsumon si Okhotsk. Pana in jurul anilor 600en, aceasta civilizatie
s-a dezvoltat nestingherita de nimeni, ajungand sa populeze
partea de nord a insulei Honshu (cea mai mare din arhipeleagul
Japoniei) - zona asa numita Tohoku. Incepand cu restaurarea
Taika (645 - perioada Asuka),
Japonia a inceput sa cucereasca teritorii apartinand civilizatiei
Ainu.
Astfel in 658 o expeditie
a lui Abe no Hirafu cu scopul de a face comert dar
si de a cuceri a luat contact cu civilizatia Ainu, doua triburi
ainu predandu-se, si aducand 2 ursi si 70 de blanuri
de ursi inapoi la capitala si stabilind relatii economice.
Acestea nu au durat decat 2 ani, cand intr-o intruntare dintre
Hirafu si Ainu, primul a fost invingator.
La inceputul perioadei
Heian, civilizatia Ainu
(denumiti emishi de catre niponi) s-a dovedit a creea
probleme japonezilor, imparatul Kammu trimitand trupe
cu scopul de a cuceri partea de nord a insulei Honshu. Astfel
se remarca 3 batalii in 789, 794 si 801, prima fiind o infrangere
pentru japonezi, iar ultima o victorie finala, armata ainu
predandu-se. Conducatorul japonez Sakanoue Tamuramoro
a primit titlul de Sei i tai shogun (Generalul imblanzitor
de barbari), titlu ce aveam mai tarziu sa fie atribuit shogunilor
din guvernele militare. Cu toate acestea nu au reusit sa cucereasca
toata partea de nord a acestei insule, in anii urmatori fiind
intarita granita prin construirea de fortarete (Taga-jo
si Izawa-jo) a caror datorie era si aceea de a
face negot si a colecta informatii.
De aici inainte, in timp,
granita va fi impinsa tot mai la nord, japonezii ajungand
ca in 1457 (Batalia de la Kosyamain) sa cucereasca
intreaga insula Honshu, partea de sud a insulei Hokkaido in
1669 (Batalia de la Syaksyain), iar in final intreaga
insula Hokkaido in 1789 (Batalia de la Kunasiri-Menasi).
Dupa cea din urma batalie poporul ainu a picat complet in
mainile japonezilor.
Au ramas condusi si exploatati
de japonezi pana in era Meiji,
cand sub politica guvernamentala de asimilare, Ainu au fost
impiedicati sa-si desfasoare public obiceiurile caracteristice
culturale. Dat fiind statutul de “fosti arborigeni”, ainu
au fost fortati sa accepte obiceiurile si traditile japoneze.
In 1899 a fost semnat Actul de protectie al arborigenilor
din Hokkaido, cu scopul de a linisti populatia ainu si
a-i determina sa se angajeze in dezvoltarea agriculturii.
Totusi, acest act denumea populatia ainu ca fiind “fosti arborigeni”,
si a facut o distinctie clara intre japonezi si ainu.
Spre sfarsitul perioadei
Meiji, cand un important
numar de japonezi au inceput sa colonizeze Hokkaido, opresia
si exploatarea populatiei ainu s-a transformat in discriminare
rasiala. Aceasta discriminare este inca regasita si astazi,
si ramane o mare problema sociala, in ciuda faptului ca in
urma celui de-al doilea razboi mondial, s-au facut foarte
multe reforme care sa sprijine integrarea in societate a populatiei
ainu si eliminarea tensiunilor discriminatorii.
Conform anumitor recensamante
facute intre anii 1807 si 1931 de catre japonezi cu scopul
de a contoriza populatia ainu pentru a colecta taxe sau a-i
pune la munca, numarul acestora a scazut de la 26.256 in 1807
la 15.969 in 1931 datorita lipsei de ingrijire medicala in
special in jurul anilor 1850, cand au aparut o multime de
boli care au decimat populatia ainu.
In 1984, conform unui recensamant
facut de guvernul din Hokkaido, populatia Ainu care locuieste
pe aceasta insula se ridica la cifra de 24.381 persoane.
 Aspecte
ale culturii Ainu
Un aspect important si
in acelasi timp ciudat al culturii Ainu este acela ca nu au
limbaj scris, adica nu au alfabet. Din aceasta cauza literatura
acestora este transmisa pe cale orala si contine povesti,
legende, experiente si morala pentru viata de zi cu zi, toate
acestea fiind trecute de la o generatie la alta.
Satele Ainu erau numite
kotan. Aceastea erau in general asezate pe malurile
raurilor sau al marii, unde aveau acces usor la apa si mancare.
Aceste asezari nu contineau mai multe de zece familii (de
obicei intre 4 si 7) si erau conduse de un clan paternal.
Casele erau construite de obicei din bambus sau alte ramuri,
frunze si iarba. Intrarea era asezata la vest si 3 geamuri
pe ceilalti trei pereti. Se spune ca zeii intrau pe fereastra
dinspre est si ieseau pe usa (vest). Ferestrele erau considerate
sacre si se spunea ca nu este apropiat sa privesti prin ele
- numai lumina si zeii trebuie sa patrunda.
 Meniul
populatiei Ainu consta in general in produse ale naturii:
vanat, pescuit, legume si fructe salbatice. Pescuitul si vanatul
erau indeletnicirile barbatilor, in timp ce femeile se ocupau
de culegerea poamelor naturii, iar un ultimele perioade istorice
de agricultura, aspect foarte putin dezvoltat in antichitate.
Vanatoarea se facea cu ajutorul cainilor sau uneori fara,
folosind in general arcuri incepand de la sfarsitul toamnei
pana la inceputul verii.
Relatia dintre zei si oameni
in cultura ainu este complet diferita de alte religii. Zeii
nu erau considerati fiinte supreme, omul putand sa se contrazica
cu acestia atunci cand considerau decizile zeilor nedrepte.
Zeii aveau rolul de a ajuta omul pentru a fi apreciati si
in acelasi timp omul trebuia sa serveasca zeul. Relatia zeu-om
in cultura ainu este o relatie de intrajutorare.
De-a lungul anilor exista
diferite ceremonii: pentru alungarea spiritelor, pentru stramosi,
in cinstea construirii unei case, pornirea in prima expeditie
de pescuit sau vanat dintr-un anumit an si multe altele.
 Casatoria
avea loc in jurul varstei de 17-18 ani pentru barbati, iar
pentru femei la 15-16 ani. In general partenerul de viata
era ales de catre parinti ori la nastere (secret care se dezvaluia
doar la varsta de casatorie) ori dintre vizitatorii fetei
la varsta de maritis. Atunci cand o femeie ramanea insarcinata
aveau loc mai multe ceremonii religiose pe parcursul sarcinii
pentru a castiga sanatatea copilului si a mamei. Copiilor
nascuti li se dadea un nume de abia la varsta de 2 sau 3 ani,
pana atunci, pentru aderesare, fiind folosite cuvinte care
caracterizau purtarea copilului.
Alt aspect important al
culturii Ainu sunt dansurile native foarte variate si apreciate
la ora actuala. De asemenea, ornamentele folosite sunt oarecum
diferite de alte culturi. In imaginea alaturata se poate observa
o femeie Ainu, purtand podoabe native.
In speranta ca am reusit
sa creez o imagine sumara a culturii si civilizatiei Ainu
am sa inchei acest articol. Pentru ce-i interesati de acest
subiect, recomand o pagina de web pentru promovarea culturii
Ainu in lume: http://www.ainu-museum.or.jp/english/english.html
|
