online din 17.10.2003

ultima actualizare 26.10.2009

Promovez

Royalty Free Images

Statistici site

Septembrie 2009

Vizitatori: 2.244

Afisari: 7.498

 

 

Live Chat Cafe (ianuarie - februarie 2004)

Intr-una dintre filele precedente de jurnal, incercam sa explic faptul ca, in ciuda faptului ca aproximativ 800$/luna in Romania ar parea suficient, aici, in Japonia este minimul necesar pentru a supravietui. Facand o mica analiza am ajuns la concluzia ca in jur de 600$ sunt necesari pentru acoperirea cheltuielilor stricte, cum ar fi cazarea in Koganei International House, facturile de telefon, curent si apa, la care se adauga mancarea si tigarile. Raman astfel 200$ pentru cheltuieli neprevazute, pentru cate un chef ocazional, o excursie cu scoala sau pentru plimbari prin Tokyo, dar la sfarsitul lunii, ma trezesc ca nu mi-a ramas nimic in plus pentru o "investitie" oarecare, cum ar fi o camera digitala, o haina sau pentru o excursie pe cont propriu undeva mai departe de imprejurimile orasului Tokyo.

 

Iata motivul pentru care am incercat sa-mi caut ceva de lucru - ceva lejer, care sa nu ocupe prea mult timp si nici sa nu ma streseze, caci asta urasc cel mai mult la faptul ca esti angajat. Binenteles ca ceea ce vroiam eu sa gasesc nu este asa de usor si probabil ca nu as primi nici foarte multi bani, dar 100-200$ de dolari in plus pe luna ar fi indestulator pentru mine in acest moment.

 

In timpul unei petreceri in stil japonez in decembrie 2003, inainte de Craciun, am profitat de faptul ca incepusem o discutie mai inteligenta cu un coleg japonez care vorbeste destul de bine engleza, ca sa tatonez putin terenul in aceasta privinta. Am aflat astfel ca sansele ca sa-mi gasesc o slujba cu jumatate de norma (part-time) sunt minime, din moment ce nivelul limbii japoneze stapanit de mine este foarte jos, comparativ cu standardele minime de conversatie. Totusi, am aflat ca este foarte cautata si bine platita slujba de profesor de engleza, dar in general, si pentru aceasta sunt necesare cunostinte destul de bune de limba japoneza. Dar, ca sa nu zic ca discutia nu a avut nici un rezultat, am aflat despre un loc, numit "Live Chat Cafe", aproape de statia Higashi Koganei (la mica distanta de caminul in care locuiesc).

 

Live Chat Cafe este un club de converstie in limba engleza. Nu am reusit sa aflu din discutia cu acest coleg, care a fost o singura data locul respectiv, prea multe informatii, lasandu-ma oarecum in ceata. Imaginea pe care mi-am format-o este aceea a unui bar, in care, in timp ce iti bei cafeaua, poti sta cu cineva de vorba in engleza - cel putin din punct de vedere al unui client. Care erau conditiile necesare pentru a lucra acolo, cat te plateau, sau alte mici detalii, care ma interesau destul de mult (am precizat ca nu-mi plac serviciile ce atenteaza la libertatea mea si la timpul meu de frecat menta) puteam sa aflu intr-un singur mod.

 

Imediat dupa sfarsitul vacantei de iarna, pe la mijlocul lui ianuarie 2004, intr-o duminica dimineata plicticoasa, mi-am luat inima in dinti, am dat o vizita sa vad orarul (sambata si duminica de la ora 15 la 22), iar dupa-masa, impreuna cu Adina, pe care o interesa la fel de mult subiectul, am facut o vizita, ca niste clientii oarecare.

 

Nu stiu daca va imaginati, dar pentru mine a fost o zi de neuitat. Am reusit sa descopar japonezi, dar nu numai, care vorbeau, daca nu perfect, cel putin foarte bine engleza; am putut discuta despre cum sta luna pe cer, stiri, barfe, diferente de mentalitate intre japonezi si restul lumii, despre Singapore, Hawaii si, de ce nu, Romania. O atmosfera relaxanta, tineri si batrani, japonezi si gaijin-i (straini in Japonia) intr-o mica incapere, stand la taclale in timp ce savurau o cafea, un ceai sau chiar o bere. A fost o dupa-masa de neuitat...

 

Dar sa nu uitam motivul pentru care am venit aici in primul rand. Sub deghizarea de clienti, am incercat sa ne documentam putin despre acest loc: cum functioneaza? cine-i sefu'? cat se plateste? e loc si pentru altii ? Si iata ce am aflat... Localul era deschis numai in weekend, vinerea cu program mai scurt, de la 5 dupa-masa la 10 seara, dar din aprilie se planifica sa fie deschis 6 zile pe saptamana, iar pentru aceasta tocmai se cautau angajati in plus. Intre orele de program era platita o "gazda" - o persoana care vorbea engleza foarte bine, si a carei datorie era sa intretina atmosfera si sa initieze discutii. Mai intotdeauna, alaturi de gazda era si proprietara, Tomiko, o japoneza care invatase engleza in Noua Zeelanda. Ea se ocupa de servitul clientilor si, binenteles de discutii. Clientii japonezi plateau 1000Y (~10$) si puteau sta cat doreau in limita programului. Cafeaua, ceaiul si "fursecurile" erau din partea casei, fara plata suplimentara, dar berea, spre exemplu, presupunea niste bani in plus. Pentru straini, pretul se reducea la jumatate, in felul acesta atragand clientii straini si totodata japonezi, caci, gazda in zilele de agitatie nu putea sa se converseze cu toti clientii. Angajatii erau majoritatea tineri, studenti japonezi, care traisera vreo cativa ani prin America, Canada, Anglia sau Australia, sau straini care vorbeau destul de bine engleza. Erau platiti cu 1000Y/ora, sambata si duminica in jur de 70$/zi, iar vinerea in jur de 50$/zi.

 

Aprofundand putin conversatiile, am aflat ca acest local a fost initiat de un austriac - Sigismund (sau ceva asemanator), dar pe care toata lumea il striga Sighi (a se citi in romaneste). Pe la ora 8, in aceeasi zi, si-a facut si el aparitia: un urias plin de dume. Dintr-o vorba in alta, am aflat povestea lui, binenteles piperata din cand in cand pentru a o face mai atractiva: in timpul facultatii, a cunoscut-o pe cea de-a doua sotie a lui, o japoneza in Anglia. Venit in Japonia, doar in vizita, sotia a ramas insarcinata, si el, citez, "a ramas blocat" aici. Inginer chimist de profesie, a inceput o afacere de traduceri, lucrand la inceput pentru guvernul german, dar apoi, odata cu revolutiile din Europa, acest tip de monopoluri a picat, fiind nevoit astfel sa-si gaseasca clienti privati. A reusit sa se descurce, iar la un moment dat, prin 2000, a deschis si aceast club de conversatie in limba engleza. Scopul nu a fost de a face bani, cel putin din relatarile sale, ci pentru recrutarea de traducatori si eventual obtinerea de noi contracte. Odata insa cu dezvoltarea firmei de traduceri, timpul a devenit din ce in ce mai limitat pentru a se ocupa si de acest club, astfel ca, in octombrie 2003, sa-l cedeze actualei proprietare - Tomiko. Cu toate acestea, a ramas un client al casei si continua sa ajute din cand in cand la mentinerea in functiune a clubului. Majoritatea clientiilor il considera amuzant, iar multi dintre ei vin numai sa stea la povesti cu el.

 

Asa cum ati observat, dupa o documentare completa, aproape de ora de inchidere, am prins-o pe proprietara izolata si ne-am dat arama pe fata. Cinstit, ne-a explicat ca momentan are formatia de angajati completa, insa din aprilie a promis sa ne contacteze. Am lasat numerele de telefon si adresele de e-mail si am plecat, cu o impresie placuta.

 

La numai o saptamana am revenit, de aceasta data singur, si spre surprinderea mea, am fost intrebat daca vreau sa lucrez intr-o vineri in februarie. De asemenea, mi s-a mai spus ca mai este o vineri libera pentru Adina. Binenteles ca am acceptat, la fel si Adina dupa ce i-am comunicat.

 

Spre surpinderea mea, ziua de lucru a fost lejera. Aveam putine temeri, ca nu o sa ma descurc, dar mi-am dovedit ca propria impresie despre mine era eronata. Adica, in ciuda faptului ca nu sunt vorbaret, sunt totusi un tip comunicativ (sper ca am reusit sa astern un zambet pe fetele d-voastra). Cei 50$ castigati in plus pe luna februarie au fost exact necesarul pentru a acoperi minusurile cauzate de adaptarea cu viata in Japonia de anul trecut, minusuri pe care inca nu reusisem sa le acopar complet.

 

Am mai primit fiecare o zi de lucru in martie, iar Adina a avut ocazia unui week-end gratuit la sky, binenteles cu obligatia de a avea grija de niste copii, ce urmau o scoala intensiva de limba engleza. Acum cateva zile, am primit si vestea ca din aprilie o sa primim fiecare cate 3 zile pe luna, cel putin pentru moment, insa aceastea vor fi in timpul saptamanii, la un orar de numai patru ore pe zi, deci un plus lunar de aproximativ 120$, ceea ce nu pot sa zic ca nu-mi convine, avand in vedere faptul ca nu sunt stresat, ba chiar imi face placere.

 

Cam atat despre acest subiect. Nu mai imi ramane decat sa va invit sa aruncati o privire pe pagina de web a acestui club, care cuprinde si o versiune in engleza: Live Chat Cafe.

 

 

[Bogdan's World] [Imagini] [Jurnal] [Cultura si Istorie] [Stiinta si Tehnica] [Legaturi] [Romani in Japonia] [Guestbook] [Contact]

 

Bogdan Lazar - Copyright 2003-2009 - Termeni si conditii de utilizare