online din 17.10.2003

ultima actualizare 29.10.2009

Promovez

Royalty Free Images

Statistici site

Septembrie 2009

Vizitatori: 2.244

Afisari: 7.498

 

 

Sarea - istorie, aliment, stiinta

Este dificil sa se precizeze cu exactitate cand au inceput oamenii sa consume sare. Se poate presupune ca initial se hraneau cu carne si din dieta isi asigurau intre 2 si 5 g de sare pe zi. In medie un corp uman de 75 kg contine 0.5 kg de NaCl. In alimentatia initiala se presupune ca aveau incluse si unele plante, caz in care aveau nevoie de sare ca aditiv alimentar deoarece dintr-o dieta vegetariana nu-ti poti procura necesarul zilnic de sare. In baza acestor presupuneri se poate remarca faptul ca mamiferele care se hranesc cu carne nu au nevoie de sare in dieta pe cand cele care se hranesc cu plante necesita sarea.

 

Rezervele cele mai mari de sare sunt constituite de apele oceanelor si de depozitele de sare care isi au originea in procesele de evaporare din diferitele perioade geologice. Rocile de sare sunt intalnite mai rar la suprafata pamantului, cu exceptia celor din zonele aride. Probabil ca prima sare utilizata de om o fost colectata din plantele sarate care se dezvolta in apropierea lacurilor sarate sau a coastelor oceanice. Alte teorii presupun ca prima sare utilizata a provenit din picaturile de apa aduse de valuri pe pietrele din apropierea coastelor oceanice. Dupa uscare, sarea ramanea pe piatra si era colectata pentru utilizare. In insula Malta pot fi observate si azi anumite structuri sapate in piatra, avand o suprafata de cativa metri patrati, structuri in care se presupune ca primii locuitori ai insulei captau in interior apa de mare pentru evaporare sub actiunea caldurii solare si pentru a obtine astfel sarea solara.

 

Istoria productiei planificate a sarii poate sa fie trasata pana in Epoca Bronzului. Exceptand munca umana, se poate constata ca productia de sare prin sistemul salternelor folosind radiatia solara ca sursa de energie pentru evaporarea apei, este una din cele mai ieftine metode. In urma unui astfel de proces, sarea obtinuta nu are intotdeauna o puritate avansata si necesita rafinari ulterioare. Sapaturile arheologice au scos la iveala vase de lut smaltuite sau pahare de lut, poroase, nesmaltuite, datand din Epoca Bronzului si care se presupune ca erau utilizate pentru concentrarea sarii prin fierbere. Astfel de pahare, denumite "briquetage" au fost identificate in Europa in special pe coasta atlantica in Franta, in Belgia, in Marea Britanie, pe coasta caucaziana a Marii Negre, in Germania  si Austria precum si in America de Sud (precolumbiana). In Evul Mediu (secolele XIII XV), in Europa, cele mai importante locuri pentru productia de sare solara au fost in nordul Marii Negre, Cipru, Creta, Cagliari, Ibiza, coasta de sud si sud vest a Spaniei, coasta portugheza si coasta de vest a Frantei. Deoarece energia provenita din radiatiile solare nu era disponibila decat o perioada scurta de timp , in alte tari precum Japonia, nordul Frantei si Marii Britanii s-au utilizat alte metode de obtinere a sarii. Nisipul plajelor era inundat din abundenta cu apa de mare si apoi uscat la soare pe timp de vara pentru concentrarea continutului de sare. Ulterior sarea era extrasa cu apa de rau sau chiar apa de mare iar saramura astfel obtinuta era concentrata prin fierbere.

 

O alta sursa pentru productia de sare se regaseste in izvoarele de apa sarata (brine), sursa exploatata inca din Epoca Bronzului. De exemplu in secolul XX, in Mauritania, sarea era inca obtinuta din astfel de brine prin evaporarea apei sub actiunea radiatiei luminoase. Apele izvoarelor sarate erau captate in gropi sapate in pamant, cu o adancime de 0.3 m si o suprafata de circa 0.5 m2. Dupa evaporarea apei se obtineau bolovani de pamant cenusiu, cu gust sarat. O astfel de sare, nerafinata a fost transportata multi ani cu caravanele de camile pentru a fi vanduta in pietele stabilite in aria de sud a Saharei.

 

In Evul Mediu, in Europa brinele erau folosite la inundarea nisipurilor care apoi erau spalate iar saramura obtinuta concentrata prin fierbere. In aceasta perioada cantitatea si calitatea sari erau considerabil influentate de dezvoltarea tehnologica.

 

Sarea a fost obtinuta si prin extractie din minele de sare. Principalele centre europene de extractie a sarii in aceasta perioada s-au aflat in Spania, Marea Britanie, Franta, Germania, Polonia, Rusia.

 

Productia, comertul si transportul cu sare devenind o afacere profitabila, a determinat autoritatile sa impuna restrictii in exploatarea terenurilor bogate in zacaminte de minerale, metale, carbune. Din secolul XI in multe tari regaliste europene exploatarea unor astfel de terenuri se realiza numai cu acordul regelui care putea oferi dreptul de exploatare ca "feuda", il putea vinde sau inchiria. In astfel de conditii, factorii de productie a sarii au ajuns in posesia unor persoane puternice (nobilimea, regele) sau a unor institutii (biserici, manastiri) care au instaurat monopoluri si au dictat pretul la sare diminuand exploatarea acestui produs.

 

Au aparut astfel si taxele impuse de autoritati pentru consumul si in special pentru comertul cu sare. Astfel de taxe, au fost resimtite cel mai puternic in Franta medievala, cunoscute sub denumirea de "la gabelle". In afara rascoalelor provocate aceasta taxa a dat nastere expresiei "vive le Roy sans la gabelle" ramasa celebra pana in secolul XVIII (aproape 500 ani). Razboiul de 100 ani dintre Anglia si Franta a fost in mare parte finantat din taxele impuse activitatilor comerciale cu sare.

 

Dintre aspectele negative legate de utilizarea sarii se poate aminti distrugerea agriculturii cartagineze de catre soldatii romani care au aruncat sare peste toate terenurile agricole ale noii zone cucerite. In Evul Mediu a existat ca metoda de pedepsire distrugerea proprietatilor vinovatului prin "tratarea" cu sare sau saramura.

 

In ciuda multor actiuni locale de razvratire intre posesorii dreptului de a exploata sarea, in decursul vremurilor a existat un singur razboi declansat de dreptul de proprietate asupra unui teren bogat in multe zacaminte de saruri. Razboiul, cunoscut sub denumirea de Razboiul Saltpetrului de Chile, a avut loc intre Bolivia si Peru in 1879 1883, cand Chile a castigat in cea mai mare parte Atacama Altiplano si Bolivia a pierdut accesul la Pacific.

 

In zilele de azi sarea are mult mai multe aplicatii decat la inceputuri. La origine a fost folosita ca si aditiv alimentar sau condiment, dar datorita efectelor sale de conservant (de ex. actiunea biocida asupra microbilor), ulterior a fost utilizata atat in alimentatie cat si pentru a conserva hrana (carne, sunca, conserve de carne, salam, peste, oua, varza acra, muraturi, masline, cereale insilozate, piele). Sarea s-a utilizat in productia de sapunuri, in tabacarie, in rafinarea metalelor nobile. Produsele secundare de la obtinerea sarii, respectiv sulfatul de calciu, sulfatul de magneziu (sarea amara), sulfatul de sodiu (sarea Glauber), clorura de magneziu, carbonatul de calciu au avut o importanta economica pana in secolul XIX cand inca se mai utilizau pentru fertilizarea terenurilor. In ultimul timp s-a dezvoltat industria clorosodica in care principala materie prima o constituie sarea, obtinandu-se hidroxid de sodiu, clor gaz, acid clorhidric, carbonat de sodiu.
In medicina sarea este folosita in solutia Ringer si baile medicinale, in laboratoare este utilizata la regenerarea rasinilor schimbatoare de ioni, este utilizata in amestecurile de racire in combinatie cu gheata iar pe timp de iarna la indepartarea ghetii de pe sosele.

 

Cuvantul sare, in multe din limbile europene este derivat din cuvantul indo-european sal(d) care defineste un material crud, nerafinat, gri-murdar. Ulterior acest cuvant s-a dezvoltat in sal (salis) in latina, sal in spaniola si portugheza, sel in franceza, sale in italiana, sealt in anglosaxona, salt in engleza, daneza, suedeza, salz in germana, sol in rusa, hals (halos) in greaca si al in armeana.

 

Cuvantul sare se regaseste in denumirea multor localitati sau rauri in intreaga Europa: Saltcoats (Scotia), Salzburg, Salzkotten, Hallein, Hall, Heilbronn (Germania, Austria, Elvetia), Salins (Franta), Salinas (Spania).

 

In multe tari ale lumii, in vocabularul oricarui om exista un cuvant foarte apreciat, derivat de la sare si care se cheama salariu (latina salarium), care la origine a insemnat o plata suplimentara data soldatilor romani pentru a cumpara sare.

 

Alchimistii utilizau 28 de simboluri diferite pentru rocile de sare si cel putin alte 29 pentru sarea preparata, fara insa sa cunoasca formula chimica a sarii. Identificau sarea dupa aspect (culoare, cristale), gust si modul de obtinere. Chimistii au definit sarea ca un compus anorganic format dintr-un metal si un ion nemetalic. Ulterior in aceasta definitie au fost incluse si sarurile formate cu anioni organici. O alta definitie, considerata mai aproape de realitate arata ca sarea este produsul de reactie dintre un acid si o baza.

 

Multe religii considera sarea un element pozitiv. In Roma antica, painea si sarea erau considerate esentiale pentru a asigura traiul decent al locuitorilor orasului. In centrul si estul Europei se mai pastreaza si astazi obiceiul de a intampina oaspetii de seama cu paine si sare . In Egiptul antic, in Grecia si in Imperiul Roman sarea era adusa drept ofranda zeilor. Religia crestina a acordat, la inceputul ei, mai multa importanta sarii comparativ cu zilele de azi. Iisus s-a adresat apostolilor folosind cuvintele Voi Sunteti Sarea Pamantului (Matei 5:13).

 

Scriitorul roman Plinius cel Batran a introdus fraza "cum grano salis", ceea ce ar insemna "cu un graunte de sare", utilizata in sensul ironic "adevarul nu se spune cuvant cu cuvant".

 

Sarea se intalneste in multe aspecte ale vietii umane pentru ca este esenta ei.

Articol publicat de Madalin Enache (vezi contact)  in 2 august 2004

 

[Bogdan's World] [Imagini] [Jurnal] [Cultura si Istorie] [Stiinta si Tehnica] [Legaturi] [Romani in Japonia] [Guestbook] [Contact]

 

Bogdan Lazar - Copyright 2003-2009 - Termeni si conditii de utilizare