online din 17.10.2003

ultima actualizare 01.11.2009

Promovez

Royalty Free Images

Statistici site

Octombrie 2009

Vizitatori: 2.808

Afisari: 6.709

 

 

 

Sumo - sport traditional japonez

Potrivit unei vechi legende nipone rasa japoneze isi are originea in reusita unui meci de sumo. Suprematia rasei japoneze in insulele Japoniei a fost stabilita, potrivit legendei, in urma unei batalii sumo intre zeul Take-mikazuchi, care a castigat in fata liderului unui trib rival. Pe langa aceasta legenda, se estimeaza ca sumo este un sport stravechi, de mai bine de 1500 de ani. Originile acestuia sunt religioase, primele meciuri de sumo inregistrate fiind o forma de ritual dedicat zeilor, care, impreuna cu rugaciuni pentru o recolta bogata, dansuri sacre si drame se jucau in incinta altarelor shitoiste.

 

In perioada Nara (secolul VIII), sumo a fost introdus la Curtea Imperiala sub forma de ceremonie. Un festival de lupte era organizat anual, incluzand muzica si dansuri. Stilul de lupta era diferit fata de cel de azi, asemanandu-se mai mult cu un fel de “trante”, combinand stiluri ca boxul, lupte greco-romane si jujitsu. De-a lungul timpului insa, sub patronajul Curtii Imperiale, au fost formate reguli si tehnici, apropiindu-se de forma din ziua de azi.

 

O dictatura militara a fost stabilita in perioada Kamakura (1192), sumo incepand sa fie privit din punct de vedere al utilitatii militare, ca o modalitate de a creste eficienta luptatorilor. Ulterior, in mainile samurailor, s-a despartit de sumo stilul de lupta cunoscut azi sub numele de jujitsu. Odata cu instalarea pacii, sub conducerea Shogunatului Tokugawa (1603 - perioada Edo), a urmat o perioada de prosperitate in care clasa negustorilor a inceput sa castige putere, sumo transformandu-se intr-o modalitate de distractie pentru acestia. Astfel au fost organizate grupuri de sumo, curand acesta devenind un sport national Japonez. Asociatia de Sumo Japoneza isi are radacinile chiar in aceste grupuri ce au luat nastere in perioada Edo.

 

Ringul de sumo poarta denumirea de dahyo, denumire ce provine de la numele sacilor umpluti cu paie de orez ce marcheaza perimetrul. Aceasta are forma unui patrat cu latura de 5 metri si jumatate si inalt de 60 de centimetri, fiind construit dintr-un clei special. Suprafata superioara dura, este acoperita cu un strat subtire de nisip, in care este incadrat un cerc cu diametrul de aproximativ 4.6m. Deasupra ringului, suspendat de tavan cu ajutorul unor cabluri este sustinut un acoperis ce se aseamana cu cel al unui altar shintoist, ce surprinde 4 statui uriase ce reprezinta incarnarea celor 4 anotimpuri.

 

 

Un meci este castigat prin fortarea adversarului afara din cerc sau aruncandu-l la podea. Pentru a pierde un meci nu este necesar insa de a cadea in cerc sau a fi impis complet afara. Luptatorul (rikishi) care atinge podeaua cu orice parte a corpului in afara de talpa, sau atinge cu un singur deget de la picior exteriorul cercului pierde meciul. Lovirea cu pumnul, tragerea de par, atacarea ochilor, sugrumarea sau lovirea in stomac sau piept sunt interzise. De asemenea este interzisa atingerea zonei organelor genitale. In schimb, spre diferenta de box, sau alte stiluri de lupta vestice nu exista nici o restrictie in ceea ce priveste limita de greutate, fiind posibil astfel ca un luptator sa se gaseasca fata in fata cu unul cu greutate dubla fata de a sa.

 

La ora actuala sunt 6 mari turnee pe an. Trei sunt organizate in Tokyo si cate unul in Osaka, Nagoya si Kyushu. Un turneu dureaza 15 zile, fiecare luptator inscris luptand o data in fiecare zi cu un adversar diferit. Castigatorul turneului, luptatorul cu cel mai mare raport dintre victorii si infrangeri primeste Cupa Imparatului in ultima zi a turneului. Pe langa acesta, mai sunt acordate alte 3 premii: Shukunsho acordat celui care a infrant cei mai multi campioni (yokuzuna sau ozeki - mai jos pentru detalii); Kantosho pentru spiritul de lupta si Ginosho pentru tehnica. Pentru a fi eligibil pentru oricare dintre aceste premii, luptatorul trebuie sa se faca vinovat de castigarea a cel putin 8 din cele 15 meciuri pe care le are la dispozitie intr-un turneu.

 

La ora actuala exista in jur de 800 de luptatori profesionisti de sumo, pornind de la incepatori si incheind cu marele campion - Yokozuna. Dupa fiecare turneu, clasamentul luptatorilor este revizuit, luptatorii fiind promovati sa coborati in grad, in functie de performanta acestora in timpul turneului. Un nou document oficial al clasamentului, denumit banzuke este eliberat de asociatie si tiparit intr-o caligrafie veche stilizata.

 

Luptatorii sunt impartiti in echipa de vest si de est, in functie de asezarea in ring la inceputul luptei, dar aceasta clasificare nu are nici o altfel de semnificatie, deoarece fiecare luptator este privit ca un concurent de sine statator, apartenenta la una dintre aceaste echipe putand fii schimbata.

 

Varful piramidei luptatorilor, de obicei in jurul cifrei de 40, se situeaza campionii (maku-uchi). Aceasta categorie cuprinde 5 ranguri: Yokozuna, Ozeki, Sekiwake, Komusbi si Maegashira. Numarul de luptatori ramasi sunt impartiti in alte 5 categorii: juryo, makushita, san-dan-me, jo-ni-dan si “fruntasii” Jo-no-uchi. Sub rangul de makushita, luptatorii nu au ocazia sa aiba meciuri in fiecare zi a turneului. Intr-un turneu, meciurile incep de dimineata cu luptatori de ranguri mici, progresand spre sfarsitul zile la campioni si culminand cu yokozuna.

 

Pozitia de yokozuna este unica. In ultimii 300 de ani, de cand acest titlu a fost creat,  au fost acordate numai 62 de asemenea titluri (aprilie 2004). Odata acordat acest titlu, nu mai poate fi retras, chiar daca acesta luptatorul pierde batalii intr-un ritm alert, insa, daca continua sa piarda, este asteptata retragerea acestuia. Inainte ca un alt luptator sa fie considerat pentru promovare la titlul de yokozuna, trebuie ca acesta sa fi castigat doua turnee consecutive si sa detina deja titlul de ozeki. Totodata, trebuie sa se faca capabil de a mentine performanta ridicata, si in ochii Asociatiei Japoneze de Sumo trebuie sa fie un om de caracter.

 

Rangul unui luptator determina stilul in care este aranjat parul acestuia, intotdeauna lung. Stilul campionilor si a rangurilor superioare este mult mai elaborat si se numeste o-icho-mage. Aceste stiluri au fost adoptate dupa moda din perioada Edo, si au fost pastrate nu numai din traditie, dar si deoarede acestea ofera o oarecare protectie in cazul caderii. Totodata, acesta nu este sigura traditie pastrata, sumo fiind foarte popular in Japonia tocmai din cauza faptului ca pastreaza ritualurile formale si etichetele traditionale intacte. Exista astfel ceremonii pentru intrarea in ring, pentru meciul luptatorului ce poarta titlul de yokozuna, pentru iesirea din ring si pentru festivitatiile de premiere.

 

De asemenea, nu numai luptatorii poarta aceste semne de traditie, dar si arbitrii, care imbraca un kimono conform stilului samurailor din perioada Kamakura, de acum 600 de ani. Totodata, asemenea luptatorilor, arbitrii au si ei un clasament propriu, numai unul de rang maxim putand arbitra meciul unui yokozuna. Cand un arbitru (gyoji) intra in ring, acesta striga numele poetic al luptatorilor cu o voce inalta. Numele poetice ale luptatorilor este o alta veche traditie, fiind folosite nume derivate din numele antrenorului, sau locul nasteri. Cele mai alese nume se termina in -yama (munte), - gawa (rau), -umi (mare). Semnul de incepere al luptei este marcat printr-o miscare a evantaiului arbitrului. Acesta trebuie sa fie atent la meci, si in acelasi timp sa tipe cuvinte de incurajare pentru luptatori. Alaturi de arbitru, pe cele 4 parti ale ringului se afla judecatorii, imbracati in kimono-uri negre formale. Daca este vreo indoiala cu privire la decizia arbitrului, acestia urca in ring si discuta. Acestia au dreptul de a anula o decizie a arbitrului sau de a ordona repetarea unui meci la o data ulterioara.

 

Inbracamintea luptatorilor consta numai in niste chiloti de matase, ce poarta denumirea de mawashi. Aceasta este executata dint-o fasie de matase dura, lunga de aproximativ 9 metri si 60 cm latime, impaturita in 6 si invaluita in jurul soldurilor luptatorilor de cate 4 pana la 7 ori, in functie de marimea acestora. Se spune ca aceasta piesa de imbracaminte a format toate regulile de astazi ale sumo-ului. Sunt cunoscute si publice 70 de miscari pentru doborarea adversarului, majoritatea cuprinzand manevrarea acestuia printr-o priza pe mawashi. Sireturile ce atana de aceastea sunt facute din matase imbibata cu lipici, si au rol pur ornamental.

 

Dupa intrarea in ring, luptatorul executa un ritual de miscari simbolice, ce cuprinde lovirea cu talpa piciorului a podelei precum si ridicarea palmelor inspre cer, in semn de daruirea catre zei. Pentru a cutata mintea si corpul, apa este folosita pentru clatirea gurii si udarea corpului, precum si ulterioara lovire a corpului cu un prosop. Totodata, pentru purificare ringului, acesta imprastie un pumn de sare in nisipul ce il acopera, dar acest privilegiu este acordat numai rangurilor superioare. Acest fapt se spune ca are rolul de protejare a luptatorului impotriva ranirii.

 

Inainte de inceperea meciului, luptatorii i-au o pozitie de pregatire, in care se sprijina in pumni si pe privesc in ochi. Aceasta parte a ritualului poarta denumirea de shikiri. Meciul nu incepe brusc, ci este precedat de un “razboi rece” al privirilor, luptatorii avand dreptul de a se ridica si imprastia mai multa sare spre exemplu. Se repeta aceste procese de cateva ori, de obicei timp de 4 minute, atat cat este permis de reguli, rangurile inferioare avand 3 minute sa chiar deloc. Teoretic, in acest timp ei asteapta momentul psihologic in care ambii luptatori sunt pregatiti, dar are un efect benefic asupra senzatiilor spectatorilor. Pentru cei care considera un meci de sumo greu de inceput, ar trebui sa se noteze ca numai recent limita de timp a fost impusa. Im meciurile primordiale de sumo, inceputul unui meci de sumo putea fi amanat la infinit. In 1928 a fost introdusa o limita de 10 minute, ulterior redusa la 7, 5, iar apoi la 4. Pentru un simplu spectator, aceste minute sunt considerate o pierdere de vreme, dar pentru impatimitul de sumo, aceste minute sunt pline de senzatii puternice si adrenalina.

 

[Bogdan's World] [Imagini] [Jurnal] [Cultura si Istorie] [Stiinta si Tehnica] [Legaturi] [Romani in Japonia] [Guestbook] [Contact]

 

Bogdan Lazar - Copyright 2003-2009 - Termeni si conditii de utilizare