online din 17.10.2003

ultima actualizare 2.11.2009

Promovez

Royalty Free Images

Statistici site

Octombrie 2009

Vizitatori: 2.808

Afisari: 6.709

 

 

 

Viata in Koganei International House (octombrie 2003)

- Camera si caminul - Campusul din Koganei - Laboratorul Mochizuki&Murata -

Pentru ca toata lumea ma intreaba cum este aici, am sa scriu aceste randuri in speranta ca voi reusi prin intermediul unor cuvinte presarate cu imagini sa descriu cumva viata mea in Japonia, sau cel putin cum o percep eu la acest inceput de drum.

 

Camera si caminul

In fiecare seara pun capul pe o perina japoneza (mica si moale, cu toate ca am vazut si umplute cu un fel de bilute) intr-o odaie mica, structurata in asa fel incat fiecare centimetru patrat sa fie folosit. Cu toate ca japonezii nu folosesc, noi totusi avem paturi normale sau, ma rog, aproape normale pentru ca nu au saltea ci doar un fel de plapuma (futon - traducerea in engleza, este foarte subtire in comparatie cu o saltea normala) direct pe un placaj, spre deosebire de japonezii normali ce dorm direct pe podea, mai exact tatami, binenteles cu o saltea identica cu cea pe care dorm eu. Sub pat sunt doua sertare pentru depozitarea diferitelor lucruri. Un bar pe care il deschizi si ia forma unui birou imi foloseste pentru a scrie aceste randuri. Este luminat din interior cu un neon, iar intr-un coltisor se regasesc doua prize pentru alimentarea diverselor aparate de birou. Deasupra rafturi pentru carti, iar dedesubt doua sertare mici, fac din aceasta piesa de mobilier un lucru util si ingenios. Un dulap mic, o masa patrata, o biblioteca ingusta cu un dulapior in partea de jos, o noptiera lunga cu vitrina si rafturi, precum si doua scaune, unul fix si rotund, iar altul pe roti completeaza spatiul ramas. Surprinzator, in aceeasi incapere se gasesc si o mini-bucatarie dotata cu aragaz electric, chiuveta (curge numai apa rece, cu toate ca sunt doua robinete), hota, frigider, sertare si rafturi aferente unei mici bucatarii.

Camera mea - vedere din balcon

Camera mea - vedere de la intrare

SCUZATI DEZORDINEA !!!!!

 

De la intrare pe partea stanga, dupa ce deschizi o usa si urci o treapta, gasesti toaleta, mobilata numai cu un WC-chiuveta. Da, WC-chiuveta! Pentru ca atunci cand tragi apa si se goleste rezervorul incepe sa curga apa la chiuveta, care are scurgerea direct in rezervorul WC-ului. Ingenios, nu?

 

Biroul meu cu poze si un pomisor la care tin foarte mult

WC multifunctional

 

In camera, lumina intra din balconul deschis, prin usi glisante de plexiglas cu rama de aluminiu, iar in noptile de iarna, caldura este generata de un sistem de aer conditionat, pe care inca nu am avut nevoie sa-l testez, dar despre care am auzit ca consuma mult curent. (dupa ce am experimentat o iarna si sunt in mijlocul verii, pot sa afirm ca nu este prea mare consumul - adaugat la 15.07.2004)

Daca nu am reusit inca sa va creez o imagine vizuala completa, lasati-ma sa o completez cu o scurta caracterizare: o cutie de chibrituri multi-functionala draguta! Totusi, am o problema: de cand am venit (3 saptamani), pana acum nu m-am barbierit. Motivul este ca nu am oglinda in fata unei chiuvete, ci doar in dulap si la intrare, unde de obicei este intunecat. Sper sa rezolv aceasta problema cat mai curand pentru ca, apropo, tunsul si barbieritul sunt extrem de scumpe in Japonia - incepad cu 30$ si terminand cu 100$. E posibil sa-mi las din nou plete...

Dusirile sunt comune. O incapere cu un singur dus este prevazuta la fiecare etaj. Nu este aglomeratie deoarece, pe un palier cred ca suntem maxim 10 persoane. Totusi, partea interesanta este ca dusul functioneaza cu monede in valoare de 100 yeni (aproape 1$). Adica, pui o moneda de 100 yeni si ai apa calda, reglata cum vrei tu, dar la un debit constant, timp de 7 minute. Mie imi ajung cele 7 minute, dar, acum cateva zile, cand am intrat in dus, acesta era plin de spuma - probabil ca cineva ramasesa fara apa si fara alte monede....

Cladirea are 5 etaje (inclusiv parterul) si exista doua tipuri de camere - ca a mea sau cu dus in camera. Jos la parter exista un telefon public, cutii postale pentru fiecare camera, precum si o sala de intalnire cu TV si o multime de reviste, printre care gasesti si ceva in engleza. In sectiunea de poze se regaseste o poza a intrarii principale in Koganei International House. Arhitectura este total diferita de ceea intalnita in Romania; nu voi intra in detalii acum pentru ca ma gandesc sa scriu un articol special despre acest lucru.

 

Campusul din Koganei

Situat relativ aproape de centrul Tokyo, in raport cu extremitatile orasului (cred ca 70-100km de centru) campusul apartine universitatii T.U.A.T. (Tokyo University of Agriculture and Tehnology) si este rezervat numai studentilor in domeniul tehnic, cei de la agricultura stau in campusul din Fuchu la 5km distanta. Cartierul Koganei este un cartier linistit si, ca toate celelalte, este independent fata de restul: are primarie proprie, politie, pompieri etc. precum si locuri in care sa faci cumparaturi sau de distractie in stil japonez.

Sa nu intelegeti ca sunt numai camine cand spun “campusul din Koganei” pentru ca nu este deloc asa. Cred ca pe langa caminul international mai sunt numai vreo doua alte camine, in rest sunt cladiri care servesc ca facultati in domeniul ingineriei (calculatoare, telecomunicatii, electronica si cele mai multe evident, mecanica). Pe langa acestea se gasesc: cantina, biblioteca si probabil o cladire administrativa (inca nu am descoperit-o). In sectiunea de poze, este un album special pentru imagini luate in acest Koganei campus.

Campusul este strict delimitat de restul cartierului care poarta acelasi nume, intrarea fiind insa libera. Spre deosebire de campusul nostru din Timisoara, aici nu exista locuri in care poti sa bei sau sa mananci in afara de cantina, care se inchide la 7 seara. Deasupra cantinei este un magazin de rechizite si calculatoare. Cateodata se organizeaza diverse intruniri studentesti in cantina, cu sau fara profesori, dar care tin numai pana la 7 si jumatate seara, conform regulamentului.

 

Lucru intalnit aproape in toata Japonia, si aici se regaseste foarte multa verdeata, zonele verzi fiind foarte ingrijite. Exista cateva parculete in care se inghesuie studentii in pauze pentru a manca ceva, unul din ele avand chiar si un ochi de apa (cu pesti), dar apa nu este tocmai limpede...

 

O alta caracteristica este aceea ca sunt foarte multe biciclete. In special in timpul saptamanii, de la 10 dimineata si pana la 3-4 dupa-masa, este o aglomeratie de biciclete de neimaginat.

Cursurile dureaza 1 ora si jumatate fara pauza in 4 serii, doua dimineata si doua dupa-masa. Orele incep la 8:45 cu o scurta pauza de la 10:15 la 10:30 pentru a schimba sala sau cladirea, ori a fuma o tigara, iar la 12:00 este pauza de masa - vreo ora si jumatate. Dupa-masa se continua in acelasi ritm, astfel pe la 5-6 se termina toate orele. In pauza de masa este o inghesuiala cumplita la cantina - uneori nici nu gasesti loc. In weekend in schimb campusul este relativ pustiu, numarul de biciclete micsorandu-se vazand cu ochii.

In legatura cu sistemul de invatamant universitar va pot spune ca T.U.A.T. este una dintre cele mai mari universitati din Japonia si totusi, in domeniul ingineriei se accepta anual numai undeva in jur de 300 de studenti. Acestia trebuie sa plateasca pentru a face studiile, asa ca majoritatea lucreaza undeva cu program redus pentru a-si acoperi cheltuielile. La ei, facultatea dureaza 4 ani, finalizati tot printr-un fel de proiect practic (precizez “practic” pt. ca la noi in tara aceasta notiune si-a pierdut din continut), iar studiile de master (ei nu au aceasta notiune - mai degraba s-ar putea face delimitarea prin subinginer-inginer) dureaza inca doi ani de zile. Mai multe detalii despre sistemul de invatamant in Japonia gasiti aici, iar daca va intereseaza sa aplicati pentru o bursa, iata cateva variante aici.

 

Cateva poze din campus si din imprejurimi:

 

 

Laboratorul Mochizuki&Murata

Mochizuki&Murata Laboratory are un fel de renume printre studentii japonezi. De ce? Sper sa intelegeti din randurile urmatoare. Prof. Mochizuki este o persoana destul de in varsta, care a reusit sa vada aproape toate colturile lumii, in ciuda faptului ca toata viata lui a lucrat numai in cadrul universitatii. A fost si prin Timisoara, si a ajuns chiar si prin Resita acum vreo 4 ani. Prof. Murata este profesor asociat, mai mic in grad decat Mochizuki si vorbeste engleza foarte ciudat. Laboratorul pe care cei doi il conduc se ocupa de transfer de caldura. Au in grija doua sali de laboratoare (laboratorul lui Mochizuki si Laboratorul lui Murata - la care sunt repartizat si eu), cateva birouri pentru ei si mult spatiu pentru efectuarea de experimente. Mai jos este o poza facuta in laborator, locul meu fiind calculatorul pornit din centrul imaginii in planul departat.

 

Ce este specific acestui laborator este faptul ca prof. Mochizuki calatorind mult a adus o multime de straini - ca noi - la el in laborator. Astfel, in fiecare an sunt 3-4 noi studenti din afara Japoniei in cele doua laboratoare. Asistentul prof. Mochizuki este un ceh - Robert, un tip despre care nu pot sa spun prea multe lucruri placute. In decembrie acesta s-a intors in tara pentru a se angaja la noua fabrica Toyota din Cehia, locul sau fiind luat de un alt ceh, pe nume Yarda - mult mai placut (fraza adaugata la 15.07.2004). Studentii japonezi din acest colectiv, fiind aproape permanent in contact cu straini au inceput sa vorbeasca destul de bine engleza (lucru destul de rar in Japonia) si sunt priviti cu respect de alti conationali. Astfel, la fiecare sfarsit de saptamana (vinerea de la ora 3) are loc un fel de sedinta, unde fiecare student trebuie sa prezinte stadiul actual al proiectului sau si planurile de viitor in engleza. O saptamana sunt cei care lucreaza la proiectul final de terminare a primilor 4 ani, iar in cealalta saptamana prezinta cei din programul de master, doctoranzii sau cei angajati pe postul de cercetatori. Faptul ca aceste intruniri se tin in limba engleza si ca, astfel unii studenti se descurca promitator cu engleza dau acestei comunitati farmecul despre care vorbeam.

Pe langa acestea, as vrea sa precizez cateva din obiceiurile lor sau din regulile laboratorului care ar fi bine daca s-ar implementa in multe locuri din societatea romaneasca. Primul lucru este ca nu au un program fix, trebuie doar sa-si termine proiectele intr-un anumit timp impus de profesori, dar sa si atinga anumite aspecte, la fel, impuse de profesor. Isi impart timpul intre lucrul experimental (aici sunt experti) si lucrul pe calculator (folosit mai mult pentru realizarea prezentarilor in PowerPoint, pentru comandarea diferitelor materiale pentru experiment, tehnoredactarea lucrarilor ce vor fi publicate, e-mailuri si web). Au cumparat in ultima perioada niste soft-uri complexe de proiectare (gen SolidWorks) sau de analiza cu elemente finite (ex. Fluent). Totusi numai unul sau doi studenti stiu sa lucreze cu asa ceva. Asta deoarece documentatiile sunt in engleza. Nu inteleg de ce se chiuiesc sa experimenteze tot felul de nimicuri cand pot intai sa ruleze niste simulari sa vada daca merge, iar apoi sa testeze experimental! Totusi, la ei e invers, isi testeaza experimentarile ruland cateva simulari pe computer! Ciudat...

La intrarea in sala laboratorului (cu calculatoare) este un tabel cu toti cei care fac parte din acest laborator si locurile posibile unde pot fi (ex. acasa, la experimentari, la masa, la ore, intr-o excursie etc.) si, cu ajutorul unui magnet fiecare marcheaza locul unde este sau unde se va duce. Poti astfel sa-ti dai seama daca cineva este in sala sau nu inainte sa intri, iar daca nu este, poti sa vezi unde sa-l cauti. Acest obicei imi place foarte mult...

Alte reguli ale laboratorului sunt: nu se intra cu papuci de afara (la intrare exista o cutie cu mai multe incaperi pentru fiecare, in care se lasa incaltamintea de exterior si de unde se iau niste slapi); nu se fumeaza in laborator; se pun bani lunar pentru a cumpara cafea sau ceai si cam atat imi aduc aminte acum.

Cand am venit ne-au dat chei de la laborator, deci pot veni oricand si la orice ora. Totusi nu cred ca este indicat sa ma joc aici (n-am vazut pe nimeni inca), dar oricum calculatorul nu este asa de puternic incat sa pot face asta.

De cativa ani de zile, asa cum ati vazut probabil pe pagina lor de web lucreaza la un proiect amplu de studiu al plamanilor. Stiti ca plamanul este structurat astfel incat de la fiecare alvelola porneste o ramurica, toate uninduse recursiv si ajung intr-un final in trahee ? Ei bine, fiind un singur "tub", o singura cale intre alveole si trahee, cum se produce schimbul dintre dioxidul de carbon (aerul expirat) si aerul inspirat, in conditiile in care la o singura inspiratie intra aer in plamani doar 1/3 din capacitatea totala a acestuia? Nu ar trebui sa fie eliminat la urmatoarea expiratie? Facand anumite experimente au demonstrat practic cum este posibila circulatia aerului dintr-o parte in alta a unui singur tub folosind debit pulsatoriu. Urmatorul pas este obtinerea unor aplicatii de transfer termic bazate pe acest principiu. O prima aplicatie este proiectul meu actual. Trebuie sa rulez o simulare pe calculator a unei aplicatii referitoare la transferul termic si masic printr-un singur tub forma ciudata, cu debit pulsatoriu. De curand am detaliat subiectul proiectului meu de cercetare aici.

 

Nadajduiesc ca prin aceste randuri am reusit sa va creez o imagine cat mai reala a vietii mele din Japonia, cu toate aspectele ei cotidiene la ora actuala. Este posibil ca ele in timp sa se schimbe, in acest caz imi iau angajamentul sa va tin la curent....

 

 

[Bogdan's World] [Imagini] [Jurnal] [Cultura si Istorie] [Stiinta si Tehnica] [Legaturi] [Romani in Japonia] [Guestbook] [Contact]

 

Bogdan Lazar - Copyright 2003-2009 - Termeni si conditii de utilizare